magyar  |  english  |   RSS Feed

28.09.2017

Anunț concurs de recrutare

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie, vacante, la Muzeul Naţional Secuiesc, după cum urmează:

- Muncitor calificat I – 1 post contractual de execuţie vacant

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetăţenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spaţiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârşite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.


Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de execuţie vacant sunt:

Muncitor calificat I :

  • studii medii sau generale;
  • vechime în muncă 5 ani;

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 octombrie 2017, ora 15:00, data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 23 octombrie 2017, ora 11:00: proba scrisă;
  • 24 octombrie 2017, ora 11:00: proba practică.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:

a. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
g. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii şi carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând www.sznm.ro.
Relaţii suplimentare la sediul Muzeului Naţional Secuiesc, din Municipiul Sfântu Gheorghe, Str.Kós Károly nr. 10, judeţul Covasna, telefon 0267/312442.

Bibliografie:

1. Catalog Muzeul Naţional Secuiesc – www.sznm.ro
2. Regulament de organizare şi funcţionare al Muzeului Naţional Secuiesc
3. Regulament de Ordine Interioară


Director,
Vargha Mihály


09.10.2018
Expoziție itinerantă, vernisaj în Muzeul Naţional Secuiesc din Sf. Gheorghe[ detalii ]
27.09.2018 - 03.10.2018
26.06.2018
Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant.[ detalii ]
30.03.2018
Muzeul Național Secuiesc va fi închis în perioada 30 martie-2 aprilie 2018.[ detalii ]
28.02.2018
Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie, temporar vacant, la Muzeul Naţional Secuiesc[ detalii ]
26.10.2017
Muzeul de Științele Naturii din Ungaria vă propune o întoarcere în timp, în ultima glaciațiune din istoria Pamântului, recreată la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe. [ detalii ]
28.09.2017
Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie, vacante, la Muzeul Naţional Secuiesc[ detalii ]
03.05.2017
Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie, vacante, la Muzeul Naţional Secuiesc[ detalii ]
14.04.2017
Muzeul Naţional Secuiesc va fi închis pe data de 16-17 aprilie 2017.[ detalii ]
14.03.2017
În data de 14 martie, orele 18.00 vă invităm la vernisajul expoziției itinerante de pictură Endre Szász organizat la Muzeul Național Secuiesc din Sf. Gheorghe. [ detalii ]
21.01.2017
Expoziţia de sculptură Ilés-Muszka Rudolf şi Vargha Mihály la Tg.Secuiesc[ detalii ]
18.01.2017
Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiilor contractuale de execuţie, vacante, la Secţia Istorie şi Arheologie[ részletek ]
23.06.2016
Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiei contractuale de execuţie, vacantă, la Muzeul Naţional Secuiesc.[ detalii ]
16.06.2016
Cu titlul Colecționarul Szőcs Fülöp Károly, Muzeul Național Secuiesc deschide noua sa expoziție dintr-o valoroasă colecție particulară din Transilvania. [ detalii ]
23.05.2016
Cu titlul Zestrea și portul în zonele locuite de secui s-a redeschis expoziția de bază etnografică a Muzeului Național Secuiesc în sala din etajul doi, cu exponate și interioare nou realizate. [ detalii ]
01.02.2016
În secolele XVIII–XIX denumirea de haiduc era folosită și în cazul slujitorilor în uniformă care îndeplineau servicii la primării, la oficiul de comite sau lângă alți funcționari cu rang înalt.[ detalii ]
01.01.2016
Obiectele de incontestabilă valoare, pe care istoria tâmplăriei le consemnează drept adevărate opere de artă, sunt scaunele create de 'breasla tâmplarilor'.[ detalii ]
28.01.2016
Vernisajul expoziției-eveniment „Comorile României” va avea loc în data de 28 ianuarie 2016, începând cu ora 16:00, la Muzeul Național al Chinei din Beijing, Republica Populară Chineză. [ detalii ]
07.01.2016
Muzeul Naţional Secuiesc deschide Expoziţia comemorativă Fóris Pál - fotograful Muzeului Naţional Secuiesc, joi, 7 ianuarie 2016, ora 18.[ detalii ]
Redactor executiv: Vargha Mihály.
© Copyright: Muzeul Naţional Secuiesc, 2014.